CRĂCIUNUL

Arhangel st hp 1Arhangel st hp 1Gânduri de Crăciun în anul Domnului 2016

«Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. Că Chipul cel neschimbat al Tatălui, Pecetea veşniciei Lui, înfăţişare de rob primeşte, ieşind din Maica ce nu ştie de nuntă, nesuferind schimbare: că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind; şi a luat ce nu era, om făcându-Se, din iubire de oameni. Acestuia să-I cântăm: Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi» (Stihira I, glasul al 2-lea, din slujba Vecerniei Praznicului, în ziua a douăzeci şi şasea)

                               
1. Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos
                          Cuvântul trup S-a făcut şi Fecioara a născut pe Dumnezeu om;
                          minune mai preus de minte şi de negrăit


Naöterea Domnului. Grecia
Peste câteva zile, praznicul Naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, ne va umple inimile de mare bucurie duhovnicească.
Sufletul ne este împresurat de fior sfânt în faţa acestei taine dumnezeieşti, mai presus de fire. Căci Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei, a luat chipul robului, pentru ca frământătura noastră să crească întru sfinţenia harului ceresc.
Peştera din Betleem a fost locul întâlnirii omului cu Dumnezeu şi altarul îndumnezeirii noastre. De atunci s-a pus început unei noi ere, întemeiată de Hristos Mântuitorul care, «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din cer, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om».
În noaptea sfântă a Crăciunului, oamenii, natura, întreaga făptură–cerul şi pământul– se împărtăşeşte de roadele acestei taine dumnezeieşti şi se bucură, cântând împreună cu cetele îngereşti: „Mărire întru cele înalte, toate stelele să salte, salte cerul şi pământul, căci ni S-a născut Cuvântul“ sau: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire“ (Luca 2, 14).
Căci
Fiul lui Dumnezeu „la plinirea vremii”  S-a dezbrăcat de Dumnezeire, „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine  (Filipeni 2, 7-8) şi a venit la oameni în chip de Prunc nevinovat, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).
În biserică aducem rugăciuni de laudă şi mulţumire, că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui   Dumnezeu Unul–Născut, fiind El desăvârşit, strălucirea măririi şi chipul fiinţei lui Dumnezeu-Tatăl, Se pogoară din înălţimile cerurilor şi vine pe pământ ca Fiu desăvârşit al Omului, pentru ca omul să se poată face asemeni cu El (vezi: Ioan 17, 5; Evrei 1, 3; Filipeni 2, 7).
Crăciunul este sărbătoarea familiei prin excelenţă şi de aceea sărbătorim  Crăciunul în casele noastre, în comuniunea familiei, după obiceiurile locurilor unde am venit pe lume, unde ne-am trăit copilăria şi poate chiar şi adolescenţa. Creştinii mai bogaţi în ani, sărbătoresc Crăciunul cu bucurie, dar şi cu o undă de nostalgie, deoarece atmosfera sărbătorească îi transpune, cu sau fără vrerea lor, mai aproape de anii copilăriei, le aminteşte de bunici, de părinţi, de prieteni care poate nu mai sunt în viaţă, sau le aminteşte de evenimentul sfânt al naşterii copiilor, a nepoţilor şi a strănepoţilor lor, care cresc sau s-ar cuveni să crească cu vârsta şi cu înţelepciunea, după modelul Domnului nostru Iisus Hristos Care Se naşte tainic, an de an, în viaţa şi în sufletul fiecăruia.
Slujbele şi cântecele de colind, legate de Naşterea, Botezul şi Întâmpinarea Domnului, exprimă suspinul şi nădejdea întregii făpturi în aşteptarea Mântuitorului făgăduit de către Dumnezeu Însuşi şi zugrăvesc în cuvinte sufletul omului, ca pe „un pământ însetat şi fără de apă” (Psalm 41, 2), mistuit de nostalgia paradisului pierdut prin căderea în păcat a strămoşilor noştri.
Textele slujbelor sunt incontestabile lecţii de cateheză şi propovăduire de credinţă creştină ortodoxă. Ele învaţă despre evenimentul plin de taină dumnezeiască din istoria mântuirii lumii, şi anume că acum mai bine de două mii de ani, „la plinirea vremii”,  în Betleemul Iudeii, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat prin umbrirea Sfântului Duh şi S-a năsut omeneşte şi totuşi suprafiresc din Sfânta Fecioară Maria, numele Lui fiind Emanuel, ce se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu; El S-a făcut om şi a venit în lume ca Mântuitor al lumii, a petrecut între oameni, ca Dumnezeu şi ca Om deplin, ca să împace pe om cu Dumnezeu, să unească cerul cu pământul, ca prin El şi oamenii să se facă fii ai lui Dumnezeu.
În textele slujbelor din biserică se vorbeşte de taina cea din veac ascunsă”, care nici îngerilor nu le fusese dat s-o ştie, până „la plinirea vremii” (vezi Romani 14,25; Efeseni 1,9; Coloseni 1,26). În acea taină era învăluită naşterea Mântuitorului, făgăduit de Dumnezeu strămoşilor oamenilor, deja în zorii creaţiei. Aceasta a fost desluşită definitiv de Însuşi Domnul Iisus Hristos, Care S-a născut din Sfânta Fecioară Maria şi S-a chemat ”Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1, 28-33).Mihea, Sf.,  Prooroc 3
Până le venirea Mântuitorului însă, Dumnezeu a ridicat din când în când voalul de pe Taina Naşterii lui Hristos şi a făcut-o cunoscută proorocilor Vechiului Testament, pentru ca prin aceştia oamenii să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în venirea Mântuitorului făgăduit. Scriptura şi Proorocii au spus când, unde şi în care împrejurări Se va naşte Povăţuitorul, Stăpânitorul, Împăciuitorul, Răscumpărătorul, Mântuitorul, Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu: «Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naşte» (Mihea 5, 1-2); sau «Nu va lipsi sceptru din Iuda nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până nu va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!» (Facerea 49,10-11).

Iov, Dreptul 3Dreptul Iov vorbeşte despre venirea Răscumpărătorului, precum şi de veşnicia vieţii de dincolo de moarte: «Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica din pulbere această piele (trup) a  mea care se destramă» (Iov 19,25).
Şapte sute de ani înainte de Naşterea lui Hristos, proorocul Isaia descria fără greş  aşezarea unde Se va naşte Hristos, cine Îl va naşte şi scopul venirii Sale în lume: «Căci din Sion va ieşi Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale» (Isaia 2, 3-4); «Pentru aceea Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel» (Isaia 7,14). Dumnezeu i-a descoperit lui Isaia că Iisus Hristos Se va naşte din seminţia lui David şi va împărăţi peste lume; va săvârşi lucrări şi fapte, care vor întrece înţelegerea omenească: «Atunci se vor deschide ochii celor orbi, şi urechile surzilor vor auzi» (Isaia 35,5);

Isaia, Sf. Prooroc 3
«Poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare şi voi cei ce locuiţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi… căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umerii Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. Cuvânt va trimite Domnul peste Iacob, şi El Se va pogorî peste Israel» (Isaia 9, 1-7).

Ceea ce au prevestit proorocii Vechiului Testament s-a adeverit la plinirea vremii, când S-a născut Mântuitorul Hristos, Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu. Din expresia lui Isaia „Cuvânt va trimite Domnul”, s-a inspirat mai târziu Ioan Evanghelistul, numindu-L pe Iisus Hristos Cuvânt (Logos) şi zicând: «La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul» (Ioan 1,1). «Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de dar şi de adevăr» (Ioan 1,14).

2. Naşterea lui Ioan Botezătorul raportată la Naşterea lui Iisus Hristos

Taina cea din veac ascunsă s-a descoperit însă  în vremurile mai de pe urmă înainte de Naşterea lui Hristos, prin cele două Bune-Vestiri, pe care Arhanghelul Gavriil le-a adus Preotului Zaharia şi Sfintei Fecioare Maria,  în care era vorba de zămislirea şi naşterea lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus Hristos.
Zaharia descindea din neam de preoţi din „ceata preoţească a lui Abia” şi era preotul Liturghiei Vechiului Testament, slujitor la templul din Ierusalim. Elisabeta, femeia lui, se trăgea de asemenea din neam de preoţi, din fiicele lui Aaron. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblau fără prihană în toate poruncile şi rânduielile lui Dumnezeu, dar nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă, Deşi amândoi erau deja înaintaţi în zilele lor încă mai nădădăjduiau ca Dumnezeu să le binecuvânteze căsnicia cu urmaşi. În timp ce Zaharia tămâia în templu, i s-a arătat îngerul Domnului care i-a zis: «Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului…. şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor….. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea» (vezi Luca 1, 5-25).
Zaharia, conştient de vârsta înaintată a lui şi a femeii lui, i-a cerut îngerului care i-a adus vestea paternităţii deja nesperate, să-i dea un semn, care să-l facă să creadă cuvintele vestite lui: «După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei….Şi îngerul, răspunzând, i-a zis:… iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor» (Luca 1,18-20).
Zaharia, Pr. scrie numele lui Ioan Botezatorul
După cum i-a spus îngerul, Zaharia n-a mai putut vorbi până în ziua a opta după naşterea pruncului, când acesta a fost tăiat împrejur. După cum era obiceiul, numeau pe copil Zaharia, ca pe tatăl său. Elisabeta s-a împotrivit, spunând că se va numi Ioan, desigur după cum aflase de la Zaharia (prin pantomimă, devreme ce el era mut?). «Iau făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi, cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan să fie numele lui (care înseamnă Domnul e milostiv). Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-au deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu”» (Luca 1, 57-64)
Luminat de Sfântul Duh, Zaharia a rostit proorocie zicând: «Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac….. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cerceat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii» (Luca 1, 68-70, 76-79).
Ioan Botezătorul n-a apărut în istoria mântuirii pe neaşteptate, nici din întâmplare. Despre rostul venirii lui au proorocit Isaia (sec. al 8-ea î.d.Hr.) şi Maleahi (sec. al 4-lea î.d.Hr.), mult timp înainte ca el să apară real în istoria mântuirii «Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea” (Isaia 40, 3-5) şi „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele”» (Maleahi 3.1). Textul de la Maleahi a fost transpus şi în iconografia creştină, Sfântul Ioan Botezătorul fiind reprezentat adesea cu aripi, precum îngerii.
Ioan Botezatorul, Sf. Prooroc (3)Evangheliştii au preluat proorociile mesianice, când au vorbit despre prezenţa şi propovăduirea lui Ioan în pustiul Iudeii, la ţărmul râului Iordan (Matei 3,3; Marcu 1,12; Luca 1,17). Ioan Botezătorul a fost asemenea luceafărului dimineţii care răsare înaintea soarelui. A fost trimis de Dumnezeu să pregătească pe oameni să primească pe Iisus Hristos – Mesia şi învăţătura Lui şi este considerat proorocul care închide Vechiul Testament şi deschide Noul Legământ.
Prin însăşi zămislirea lui, şase luni înainte de minunata unire a lui Dumnezeu cu omul, prin lucrarea Sfântului Duh, Ioan a fost deja din pântecele maicii sale, Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos.
Diferenţa de vârstă dintre Ioan şi Iisus era de şase luni şi se înrudeau după trup, mamele fiind verişoare (Luca 1,36).
Proorocia preotului Zaharia – tatăl Sfântului Ioan – s-a împlinit treizeci de ani după naşterea fiului său, când Ioan, retras în pustiul Iudeii, a început să vestească apropierea venirii lui Mesia. Evanghelistul Matei actualizează proorocia lui Isaia (40, 3) şi spune că Ioan, predica şi practica botezul pocăinţei în râul Iordanului, fapt pentru care a intrat in textele Evangheliilor cu supranumele Botezătorul (vezi Matei 3,1-6).
Ioan a excelat prin credinţa şi viaţa sa ascetică, de o morală ireproşabilă.
La el veneau oameni din toate categoriile sociale. Tot  evanghelistul Matei actualizând  proorocia lui Isaia (cap. 40) spune că Ioan, retras în pustiul Iudeii, propovăduia poporului dreapta credinţă, pocăinţa şi faptele bune, ca lumea să-L întâmpine pe Mesia cu vrednicie (Matei 3, 12).
Ioan privea împărăţia mesianică din perspectivă imediată, pentru că el ştia că Mesia Cel care avea s-o întemeieze era deja prezent în mijlocul poporului şi Îl aştepta să apară din clipă în clipă. Mesajul său profetic se sintetiza în cuvintele: «Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc» (Luca 3,9). L-a mărturisit pe Hristos Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu  numindu-L Lumină, ca toţi să creadă prin el (vezi Ioan 1,6-7).
Conştient de chemarea lui de a fi Înaintemergătorul lui Iisus Hristos spunea celor care veneau să fie botezaţi de către el: «Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei» (Ioan 1, 26-27) ; Luca 3, 1-17). Celor care se întrebau în cugetele lor: «Nu cumva el este Hristosul?», le răspundea: «Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine…El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc» (Luca 3,16).
A mărturisit divinitatea lui Iisus Hristos şi misiunea Sa mesianică de mântuitor, binefăcător şi răscumpărător al lumii din robia păcatului, zicând în repetate rânduri: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii » (Ioan 1, 29, 36).

Botezul Domnului 2În vremea când Ioan propovăduia şi boteza la Iordan, într-una din zile a venit şi Iisus pentru a fi botezat. După ce a fost botezat, îndată cerurile s-au deschis şi pe când Iisus ieşea din apă, Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit» (vezi Matei 3, 13-17).
Botezandu-L pe Iisus, Ioan Îl socotea ca fiind Mirele noii împărăţii, iar pe sine se socotea prietenul Mirelui. Ucenicilor săi nedumeriţi că şi Iisus boteza, Ioan le-a spus: «Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui … Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Căci Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ  pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor» (Ioan 3, 22-31).
Spre deosebire de Ioan Botezătorul, a cărui naştere are paternitate exclusiv omenească, naşterea lui Iisus Hristos are dublă paternitate: dumnezeiască, adică de Sus, de la Duhul Sfânt, şi omenească, din Sfânta Fecioară Maria, care descindea din neamul lui David.
Evanghelia după Matei începe cu genealogia sau Cartea neamului lui Iisus Hristos, în care sunt înşirate, din tată în fiu, 42 de generaţii, şi anume: strămoşii după trup ai lui Iisus Hristos, de la Avraam până la David – paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea (exilul)  în Babilon – paisprezece neamuri; de la strămutarea în Babilon până la Hristos –paisprezece neamuri, şi încheie cu:  Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, ce se cheamă Hristos” (vezi Matei 1, 1-17).
O genealogie a Mântuitorului Hristos se află şi în Evanghelia după Sfântul Luca. Autorul nu porneşte înşiruirea numelor strămoşilor lui Iisus de la Avraam, ci de la Iosif («logodnicul Mariei») şi ajunge, din om în om, până la Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu (vezi Luca 3,23-38).
Buna-Vestire. Rusia 1700Ca să pună în prim plan identitatea cerească a lui Iisus Hristos, Evanghelistul Luca  începe istoria Naşterii Domnului cu vestea cea bună adusă Sfintei Fecioare Maria, de către Arhanghelul Gavriil:
«Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă» (Luca 1, 26-37).
Imnograful bisericesc a transpus textul biblic redat mai sus, în următorul imn de preamărire închinat Sfintei Fecioare Maria: «Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te! odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-Te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău…» (Troparul Născătoarei de Dumnezeu, Glasul 1).
Sfinţi Părinţi ai Bisericii celei una, sfântă, apostolească şi sobornicească, au definit şi au cuprins în cuvinte adevărul dumnezeiesc despre paternitatea dumnezeiască şi omenească a lui Iisus Hristos, şi l-au aşezat în Mărturisirea Credinţei Ortodoxe a toată Biserica dreptcredincioasă, spre a fi mărturisit la săvârşirea sfintelor şi dumnezeieştilor Taine, în care se spune despre  Iisus Hristos că este „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”. (Simbolul de Credinţă Niceo–Constantinopolitan).
Nasterea Domnului
Evangheliştii Matei şi Luca, când vorbesc despre identitatea cerească a lui Iisus Hristos, spun că acest adevăr nu s-a aflat de la oameni, ci a fost descoperit oamenilor de Sus, de către îngerul lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare (vezi Luca 1, 28, 30-33) şi lui Iosif – logodnicul Mariei.
 Dreptul Iosif era chinuit de îndoieli fireşti, după ce a văzut, că femeia-fecioară de sub protecţia lui este însărcinată, lucru de care el era străin. În prezentarea iconografică a Naşterii Domnului, în unul din componente, jos în partea stângă, un chip de bărbat neîncununat cu nimbul sfinţeniei, pare a vorbi lui Iosif, cu totul absent la trebăluirile legate de evenimentul Naşterii Domnului.
Nu ştiu altă interpretare a chipului înfăţişat astfel, decât cea enunţată de către teologi catolici, care cred că scena exprimă ispitirea lui Iosif, de a o lăsa pe Maria în ascuns (vezi Matei 1,19). Îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a zis: «Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele : Iisus, că El va mântui pe poporul Său de păcate» (Matei 1,20-21).
Evangheliştii Matei şi Luca descriu zămislirea şi naşterea lui Ioan Botezătorul în directă legătură cu zămislirea şi naşterea lui Iisus Hristos, în ambele situaţii fiind vorba de voinţa şi de intervenţia lui Dumnezeu în lume.
Nu putem vorbi de Întruparea lui Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, fără a lua în considerare faptul, că aceasta a avut loc în diretă legătură cu zămislirea şi naşterea lui Ioan Botezătorul, şi nici fără a medita şi a înţelege mai îndeaproape rostul vizitei pe care o face Fecioara Maria Elisabetei– verişoara ei şi fără a încerca să desluşim conţinutul dialogului dintre cele două femei însărcinate.
Maria ştia de la înger că Elisabeta era însărcinată, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem, că vizita Mariei în casa Elisabetei nu va fi fost întâmplătoare. Elisabeta era de vârstă înaintată şi totuşi însărcinată. Evanghelistul Luca nu menţionează alte detalii, decât că Maria a rămas în casa Elisabetei „ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa” (Luca 1, 56).
Nu cred că greşim crezând, că Maria a venit să-i fie Elisabetei de ajutor să ducă sarcina la bun sfârşit. Vizita Mariei în casa  Elisabetei este însă mai mult decât un gest de sprijin sau de bună cuviinţă faţă de o rudă de sânge. Dar chiar dacă ar fi fost vorba doar de o vizită de curtoazie, nu greşim dacă afirmăm că întrevederea celor două femei exprimă întâlnirea Vechiului Legământ cu Noul Testament.
Maria in vizita la Elisabeta 3Cele două femei însărcinate întruchipează (reprezintă) aşteptarea şi pe Cel Aşteptat. Vârstnica Elisabeta reprezintă pe Israel–poporul ales, care aşteaptă pe Mesia, iar tânăra Maria poartă în pântece împlinirea acelei aşteptări, spre binele întregii omeniri.
În ambele femei (ceea ce s-a zămislit în pântecelor lor) se întâlnesc Ioan şi Hristos, iar tainica relaţie care va fi între ei se vădeşte prin tresărirea pruncului Ioan în pântecele maicii sale şi prin mărturisirile celor două femei: «Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum a venit la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul» (Luca 1, 41-45).
Poetul creştin Prudentius spune: «Copilul din pântecele vârstnic salută cu graiul mamei sale pe Domnul, Fiul Fecioarei» (Apotheosis, 590: PL 59,970). Tresărirea de bucurie a lui Ioan în pântecele Elisabetei poate fi înţeleasă ca semn şi certificare a împlinirii aşteptării, căci iată Dumnezeu vine în vizită la poporul Său.
La Bunavestire, arhanghelul Gavriil i-a vorbit Fecioarei Maria şi despre sarcina Elisabetei, ca dovadă a atotputerniciei lui Dumnezeu: «Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă» (Luca 1, 36-37).
Expresia «Binecuvântată eşti tu între femei» folosită de Elisabeta ca răspuns la salutul Mariei nu era neobişnuită. O întâlnim în legătură cu două femei războinice din istoria Vechiului Testament şi anume: Iaela, femeia lui Heber Cheneul, şi Iudita, fiica lui Merari – femeia lui Manase, care, în războaie de salvare naţională, s-au remarcat prin fapte de vitejie, dincolo de limita structurii sufleteşti a femeii în general (cel puţin până mai deunăzi!); Iaela l-a ucis pe Sisera, comandantul oştilor lui  Iabin, regele Canaanului (vezi Judecători 4, 5, 24); Iudita l-a ucis pe Olofern, căpetenia oştirilor lui Nabucodonosor, regele Asirei (vezi Iudita 13).
În cântările de laudă în cinstea celor două eroine, se află expresii asemănătoare celei menţionate mai sus: «Binecuvântată să fie între femei Iaela… binecuvântată să fie între femeile ţării» (Judecători 5, 24); «Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, şi preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul…. Şi nu se va curma pomenirea în inimile oamenilor despre nădejdea ta în Dumnezeu, ci în veci îşi vor aduce aminte de puterea lui Dumnezeu» (Judita 13, 17-18).
În convorbirea cu Elisabeta
expresia «Binecuvântată eşti tu între femei» evideţiază însemnătatea Mariei, o paşnică şi tânără Femeie, pe care Dumnezeu a chemat-o să nască pe Iisus Hristos Mântuitorul lumii.
Însăşi tesărirea pruncului în pântecele Elisabetei s-a manifestat altfel, de cum va fi tresărit până în momentul întâlnirii mamei sale cu Fecioara Maria. Elisabeta era însărcinată în a şasea lună, ceea ce înseamnă că nu era prima dată când simţea mişcarea pruncului în pântecele ei. Evanghelistul Luca spune: «Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată cum veni la urechile mele glasul salutării tale pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu» (Luca 1, 41-44).
Tresărirea de bucurie
a pruncului Ioan aminteşte de veselia şi veselia lui David, cu care a însoţit aducerea şi aşezarea Chivotului Legământului (Aşezământului) în Ierusalim (vezi I Paralipomena 15,29). Chivotul Aşezământului era semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Era peste tot ferecat cu aur. În el erau păstrate Tablele Legii, năstrapa de aur cu Mana şi Toiagul lui Aaron ce odrăslise.  Deasupra Chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării (vezi Ieşirea 16,33;25, 16; 26,33, 35; 40,23; Numeri 17,8,10;Deuteronomul 10,1; 3 Regi 8,9;
2 Paralipomena 5,10; Evrei 9,4).

Ioan a tresăltat cu bucurie în pântecele maicii sale, în faţa Mariei, Chivotul Noului Aşezământ, care purta în pântecele său pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat în chipul omului.

3. Naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria

Naşterea după trup a lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu este descrisă în Evanghelii cu puţine şi simple cuvinte. Pe când Quirinius era proconsulul provinciei Palestina, a ieşit poruncă de la cezarul Augustus, să se înscrie toată lumea în listele de recensământ, fiecare în cetatea seminţiei din care descindea. Şi s-au suit şi Iosif şi Maria, venind din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Betleem, pentru că amândoi erau din casa şi din neamul lui David. Maria era logodită cu Iosif şi fără să fi fost ei împreună, s-a aflat ea având prunc în pântece de la Duhul Sfânt, după cum îi spusese ei Arhanghelul Gavriil (vezi Luca 1,35). Au sosit la Betleem, ce se cheamă «casa pâinii», la ceas de seară. Neaflând ei loc de popas în casele de oaspeţi, s-au adăpostit într-un staul de animale. În noaptea aceea Mariei, care era însărcinată aproape de facere, i s-au împlinit zilele să nască (vezi Luca 2, 1-6).
«Şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-au înfăşat şi L-au culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni   bună-voire!”. Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem, dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi, văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte în inima sa (Luca 2, 7-19). Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”... Şi intrând ei în casă, au văzut pe Prunc, împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând visteriile lor, I-au adus Lui Daruri: aur, tămâie şi smirnă» (Matei 2, 1-2, 11; Luca 2, 2-7).

G. Sibiescu, Nasterea Domnului hp1
Cadrul auster, în staulul necuvântătoarelor, în care Evanghelistul Luca descrie Naşterea lui Hristos, evidenţiază smerenia lui Iisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu, Care, „la plinirea vremii”, adică la împlinirea sorocului stabilit de Marele Sfat al Sfintei Treimi, S-a lipsit de slava Sa dumnezeiască şi a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, făcându-Se asemenea oamenilor, afară de păcat: «Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare făcându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce»  (Filipeni 2, 7-8).
În faţa tainei Întrupării Domnului, cea dumnezeiască şi de nepătruns cu mintea, nu putem decât să exclamăm împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe; Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă» (1 Tim. 3, 16). Căci mare şi de nepătruns cu mintea este taina Întrupării lui Dumnezeu; Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Atotputernic, sfânt şi veşnic, Cel ce şade în ceruri de-a dreapta Tatălui, tainic Se pogoară astăzi din cer şi vine pe pământ ca om. Dumnezeu Se dezbracă pe Sine de Dumnezeire, ca să ia chip de rob;  Se face asemenea oamenilor şi Se dovedeşte la înfăţişare ca om. El Se va smeri pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă la moarte pe cruce, ca prin moartea Lui, oamenii să devină din fiii răzvrătirii şi slugile celui rău, fii ai lui Dumnezeu, slujitorii păcii şi ai iubirii (vezi Efeseni 2, 14-16; 4, 16-25; Coloseni 3, 14).
Cugetând la adâncimea acestei taine dumnezeieşti, de nepătruns  cu mintea omenească, Sfântul Apostol Pavel exclamă: «O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El. Pentru că de la El şi întru El sunt toate» (Romani 11, 33-36).
Îngerii, păstorii şi cei trei magi de la Răsărit au fost primii închinători Pruncului Iisus, născut în peştera din Betleem, înfăşat şi culcat în ieslea din staulul necuvântătoarelor.
Îngerul lui Dumnezeu a vestit păstorilor bucurie mare, zicând: «Vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Hristos–Domnul, în cetatea lui David, şi acesta va fi semnul: Veţi găsi prunc înfăşat, culcat în iesle» (Luca 2, 11-12).
Mulţime de oaste cerească, a cântat deasupra peşterii în care S-a născut Hristos, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2,14).
Deşi sărac în conţinut (doar 14 cuvinte!), imnul păcii intonat de către oştile îngereşti exprimă bucuria faţă de simţirea prezenţei şi slavei lui Dumnezeu.
Îngerii vestesc prin cântarea lor pe Dumnezeul iubirii şi al păcii, întrupat şi născut în peşteră, Care aduce  pe pământ pacea divină  între oameni şi între oameni şi Dumnezeu (Efeseni 2, 14.17).
Oarecând Psalmistul a ştiut să spună despre cele ce vor fi după el, când a zis: «Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său, Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi» (Psalm 84, 11-14).
Iată că ceea ce Dumnezeu i-a insuflat psalmistului mai demult s-a împlinit în Iisus Hristos, Cel care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi S-a născut în Betleem, din Fecioara Maria; în Iisus Hristos s-au aflat şi s-au sărutat cu adevărat iubirea, dreptatea şi pacea.
Fericitul Augustin (*354-
430) a explicat cuvântul mesianic rostit de către psalmist: «Adevărul a răsărit din pământ, şi dreptatea din cer a privit» (vers. 12):
«Ce înseamnă aici adevărul? Înseamnă Fiul lui Dumnezeu. Ce înseamnă aici pământ? Înseamnă Trup omenesc. Întreabă-te, din ce S-a născut Hristos, şi vei afla de ce adevărul a răsărit din pământ… Adevărul S-a născut din Fecioara Maria»
 (Enarratio. in Ps. 84,13). «Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Adevărul Care este în sânul Tatălui a răsărit din pământ ca să fie purtat pe mâini de către o femeie. Adevărul pe care cerul nu-L poate cuprinde, a răsărit din pământ, ca să fie culcat în iesle. Spre al cui folos S-a smerit un Dumnezeu aşa de mare? Desigur nu spre folosul Său propriu, ci spre al nostru mare câştig, dacă noi credem» (Sermones, 185,1).
Acest
«dacă noi credem» subliniază aici puterea credinţei, că Dumnezeu este iubire; din iubire a creat şi a făcut tot şi pe toate. Atotputernicia iubirii lui Dumnezeu a făcut ceea ce mintea omului nu poate cuprinde, în vremurile mai din urmă când, «la plinirea vremii», Cel nemărginit S-a lăsat cuprins în pântece de femeie, a venit în lume prunc şi a fost purtat pe mâini de către o femeie.
Pastorii (2)După plecarea îngerilor, păstorii au grăit: «Să mergem, dar, până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut» (Luca 2,15).
Mânaţi de sfântă curiozitate, de a vedea pe Pruncul culcat în iesle, despre care îngerii le spusese că El este Mântuitorul, Unsul, Domnul, au venit la Betleem şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Pruncul Iisus, culcat în iesle.
Văzând pe Pruncul Iisus, au vestit cuvântul grăit lor de către înger despre acest Copil. I-au adus închinare, apoi s-au întors la turmele lor, slăvind  şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese (Luca 2, 16-20).
Când S-a născut Hristos a apărut o stea minunată, despre care, văzând-o Magii de la Răsărit, au crezut că acesta este semn că S-a născut regele iudeilor (vezi Matei 2, 1), despre Care se ştia că a fost prevestit de către prooroci, mult mai înainte ca Acela să vină în lume.
 Cei tre Crai de la RasaritS-au lăsat călăuziţi de către steaua minunată până la Betleem, unde steaua s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Inchinarea magilor 1  Intrând în casă au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui cu bucurie mare; şi deschizând vistieriile lor, ca semn de cinstire,  I-au adus Lui daruri împărăteşti: aur, ca unui împărat, tămâie, ca lui Dumnezeu, şi smirnă, ca unuia ce va pătimi, va muri şi va învia (vezi Matei 2, 11-12).
Naşterea Domnului este sărbătoarea iubirii, a credinţei şi a smereniei. Prin credinţă primim minunea Naşterii Domnului, cea mai presus de legile firii omeneşti.
Credem, că rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost mântuirea omului din robia păcatului. Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire de oameni, a trimis pe Unicul Său Fiu, Cel ce nu ştie de păcat, în trup omenesc, ca să osândească păcatul în trup, ca prin El lumea să fie eliberată din robia păcatului.
Prin credinţă, primim minunea Naşterii Domnului Iisus Hristos; ne închinăm şi-L mărturisim pe Hristos, preamărind Naşterea Lui cea mai presus de fire, vestind într-un glas şi într-un cuget cu toată creştinătatea dreptcredincioasă: «Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie, lăudaţi-L, popoare, că s-a preaslăvit» (Canonul Praznicului Naşterii Domnului,Catavasia I, Irmosul), şi în acelaşi cuget şi cu aceeaşi simţire: «Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce; îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc: că pentru noi S-a născut Prunc, tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci» (Condacul Praznicului, însăşi podobia).
Sărbătorile Crăciunului sunt cel mai potrivit prilej să facem şi noi precum Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, sau Sfânta Fecioară Maria, şi nu mai puţin de cum au primit păstorii şi Magii de la Răsărit vestea Naşterii Domnului.
Vizita Mariei şi maniera cu care o întâmpină Elisabeta exprimă frumuseţea şi dimensiunea spirituală a ospeţiei în general. Căci acolo unde oaspetele vine cu intenţii şi gânduri bune, întâmpinarea şi primirea se fac cu bucurie. Iar dacă întâlnirea este însoţită de un schimb reciproc de întrebări şi răspunsuri ziditoare de suflet, înseamnă că acolo este prezent  şi Dumnezeu şi bucuria care vine de la El.
Sărbătorile Crăciunului sunt ocazii binevenite să o imităm pe Fecioara Maria, vizitând pe cei în necazuri, în nevoi, în suferinţă, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe bătrâni şi pe copii, sau să ne asumăm rolul Elisabetei, care a primit oaspete pe Maria, ca şi când ea ar fi fost Dumnezeu Însuşi.
Ce să mai spunem despre păstori şi despre Magii de la Răsărit! Cu câtă sfântă curiozitate au alergat să-L găsească pe Dumnezeu şi cu cât de mare şi sfântă bucurie s-au întors la treburile lor, după ce L-au aflat pe Iisus Hristos.
Câţi dintre creştini urmează pilda Elisabetei, a Mariei, a Magilor şi a păstorilor? Câţi dintre noi, din credinţă mânaţi de sfântă curiozitate, alergăm să aflăm pe Dumnezeu? Câţi dintre noi nu ne spunem în cugetul nostru: «Lucrurile lui Dumnezeu mai au vreme să aştepte. În prezent alte lucruri sunt mai importante».
Or, se ştie. Dacă nu jinduim după Dumnezeu, nu-L vom cunoaşte niciodată;  dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu, nu-L vom afla niciodată; dacă nu-L aşteptăm pe Dumnezeu, nu-L vom întâlni niciodată;
Cu bucuria cu care Elisabeta a întâmpinat-o pe Sfânta Fecioară Maria, să întâmpinăm şi noi Praznicul Naşterii Domnului. Să căutăm pe Dumnezeu cu sfântă curiozitate, precum păstorii şi Magii de la Răsărit, să desluşim taina Naşterii lui Hristos, Care, tainic, vine la noi în ospeţie.
Să-i încredinţăm inimile noastre Sfintei Fecioare Maria – Chivotul Noului şi Veşnicului Legământ – şi să o rugăm să le facă vrednice, să primească venirea lui Dumnezeu în taina sărbătorii Naşterii Fiului Lui.
Motiv Craciun clopotel (2)
Iubiţi credincioşi ai enoriei noastre, dragi români de pretutindeni

Peste câteva zile, sărbătorim  Praznicul Naşterii Domnului şi celelalte sărbători legate de acesta. Să ne fie prilej şi  de pregătire sufletească, pentru ca fiecare dintre noi să devină un Betleem, în care să se nască Iisus Hristos, să ne înnoiască minţile şi inimile, spre primirea înţelegerii tainei Întrupării lui Dumnezeu.
Să rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze, să le petrecem cu pace şi sănătate.
La bilanţul anului pe sfârşite, să ne bucurăm şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate cele bune, de care am avut parte din iubirea şi din milostivirea Lui, să mulţumim semenilor noştri care ne-au însoţit şi ne-au fost aproape la întristare şi la bucurie;  să nădăjduim că în anul nou care în curând bate la uşă vom avea parte de sănătate, împliniri şi bucurii.

Tuturor enoriaşilor noştri şi conaţionalilor de pe toate continentele lumii,  Crăciunul 2016 Vă fie tuturor cu bucurie şi Anul Nou cu sănătate şi împliniri.
 
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi, cu toţi. Amin.

La mulţi ani!

Protoiereu Sorin Petcu
Freiburg im Breisgau und Pforzheim, în Decembrie, anul Domnului 2016

W13 hp
Crăciunul

Serbarea de Crăciun

Programul slujbelor de Crăciun

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis